[Pentru ca am citit doar articole despre miracole de Craciun, despre cat de frumos este/ era Craciunul, despre cum oamenii se simt din nou copii si despre alte chestii gretoase de gen. Nimic autentic, de genu' mama a facut o crema de zahar ars grozava, din pacate si-a lasat si jumatate din peruca in ea, colindatorii au speriat maidanezu' pe care baba nebuna de la sase il lasa sa intre in bloc si, de frica, animalu' s-a pisat pe usa noastra. Doar sentimentalisme care ma fac sa vomit. Asa ca o sa bag eu o poveste sincera de Craciun.]

Nu era inca foarte treaza. A adunat rufele de pe franghie si s-a dus si le-a trantit pe toate gramada pe birou. S-a invartit putin prin camera incercand sa-si aduca aminte ce isi propusese sa faca in urma cu nici doua minute. I-au picat ochii pe telefonul care se agita in tacere pe patura.

Asta in timp ce a realizat ca vezica o indeamna sa fuga la baie. Nu-i nimic, oricine ar fi, scapa ea repede de el. A luat telefonul, a apasat pe Answer si a pornit spre baie.

Cum? Descrierea? Pai... aaa... Nu intelegea cum dracu'... parca i se golise creierul de toate informatiile pe care altfel nu le-ar fi uitat niciodata.
"Ai nevoie sa-ti spun acum?"
A privit cu regret colacul de la wc, a oftat in gand si...

Nu, nu mi s-a dereglat calendarul, stiu ca suntem in 23, dar pentru mine a trecut deja mare parte din ceea ce ma ingrozeste la Craciun.

A trecut partea cu alti oameni "in the picture". Pentru ca eu n-o sa mai ies din casa o vreme. Si chiar daca o fac, n-o sa fie nimeni cunoscut si nimic amenintator in jur. Ma rog... nu e un aspect pe care pot sa-l controlez mereu. Sincer, pe mine scrie "vanitate". Ba chiar ar fi trebuit sa scriu cuvantul ala cu majuscule. Pentru ca da, am rasuflat usurata ca aratam bine atunci cand cineva m-a recunoscut...

A trecut durerea de burta de Craciun. Luni seara intrau pe gura trei bucatele de ficatei de pui (si da, erau bine facuti, ca toata lumea m-a intrebat daca nu cumva i-am mancat cam cruzi). In dimineata urmatoare ieseau... pe aceeasi usa pe care intrasera si, bonus! si pe ferestrele numite nari. Dracu' sa ma ia, nici sa-mi tin capu' cum trebuie nu-s in stare! Si nu stiu cum, dar parca intre timp crescusera enorm in volum. Ori asta, ori am dat afara si tot ce urmeaza sa mananc pana la sfarsitu' anului.

Partea proasta a fost ca starea asta n-a vrut sa ma lase in pace si m-a tinut pana dupa pranz. Partea si mai proasta a fost ca marti era 20. Adica Ignat Day! Ziua in care, incepand cu ora 16, se puteau lua abonamente si bilete la OST Fest cu 30% reducere. Doar de pe biletoo.ro sau de la Biletoo Unirii. Avand in vedere ca eu sunt complet retardata cand vine vorba de plati electronice, evident ca trebuia sa ma deplasez pana la Unirii. Ahem, sa zic da-o dracului nu era o optiune - la OST Fest vin Motorhead!

[In continuarea partilor unu si doi]

Durerea aia de gat m-a facut sa ma agat des de o cana uriasa. Cu apa. Pentru ca simteam in permanenta nevoia sa torn apa pe gat. Cana respectiva era dintr-un pachet de sarbatori La Dorna (patru cutii de lapte si o cana la 15.5 lei... ceea ce e chiar bine avand in vedere ca trei din cele patru cutii sunt in mod normal peste 4 lei, iar a patra peste 5 lei... si mai e si cana). Apa o luam bineinteles de la robinet din bucatarie. Mama era si ea din bucatarie, iar cum eu ma plictiseam de moarte in intervalele in care nu dadeam pe gat cate o cana de apa, am ramas sa o ajut la facut diverse... mancaruri.

Prin centru. In cautare de incornorati. In tarcuri de ponei, in vitrine sau pe placute de inmatriculare. Gasit... de fapt regasit o parte a copilariei - micutul tobogan-delfin din parcul central. Am urcat pe treptele lui. Cu grija, pentru ca era gheata pe ele. De folosit... nu se punea problema. Intai pentru ca era rece si apoi... picioarele mele sunt mai lungi decat toboganul. (Pozele cu delfinul sunt de la articolul asta.) Gasit apoi... covrigi?!? Calzi, cu nuca si cu miere. Pe Muresenilor, la Simigeria Petru (toata lumea are un site in zilele noastre). Buni.

Targ de diverse chestii de Craciun in Piata Sfatului. M-au atras niste chestii care pareau a fi niste saculeti rosii cu (mi-am imaginat eu) ceva chestii parfumate inauntru. Cand m-am apropiat, am constatat ca erau... mezeluri?!? Un brad frumos impodobit. Reni, sanie, pomisori. Din lumini, ca si anul trecut. Niste ursuleti foarte draguti.

Si 20 si ceva. Si 30 si ceva. Nici o diferenta, nu? Cumva, retinusem ca trenul ar pleca mai tarziu cu zece minute. Daca metroul n-ar fi facut 6 statii in 11 minute... Daca nu mi-as fi luat totusi vreo 5 minute de siguranta...

Foarte multi n-au invatat pana acum ca, daca nu se spala, put! Destui se pare ca au fost pasionati de chimie la scoala... mai precis, de lectia despre etanol!

Cred ca am mai scris chestia asta candva. Inainte de Craciun se intampla ceva in spatiile de vanzare destinate fructelor. Foarte multi oameni (marturisesc acum ca partial si eu) asociaza Craciunul cu portocalele/ mandarinele/ ce alte neamuri or mai fi, al' cu coarne sa le scarpine. Si cei care vand fructele sa gandesc pai hai sa facem bani pe spinarea fraierilor nostalgicilor. Asa ca baga portocale la vanzare. Mai multe decat de obicei. Nu comentez de pret, ca sincer n-am fost niciodata atenta. Poate e mai mic ca-s atatia care vand portocale in perioada asta si daca omului (ma refer la cumparator) nu-i convine pretul se cara peste drum (asta daca n-are o lene/ graba/ sila fenomenala in el la momentul respectiv). Poate-i mai mare, conform principiului fraieru' clientu' nostalgic oricum cumpara, hai sa-l "jumulim" bine de bani. Poate se sinucid cu politica de "jumulire" a clientului, poate ca nu in cazul in care fraieri oricum exista si poate mai exista si o intelegere cu competitorii sa nu coboare nimeni sub un anumit pret si daca cineva indrazneste totusi sa coboare sub pretul respectiv l-a luat dracu'. Poate, poate, poate... Nu conteaza. Adica poate conteaza, da' nu vreau eu sa ma mai gandesc la aspectul asta ca sincer ca ma ia durerea de cap.