Putin dupa pranz am aterizat si eu la Sala Dalles, la Targul Femeia. Da, stiu, eu is la fel de feminina precum o caramida... adica doar cu numele si deloc prin aspect sau comportament. Asa ca daca daca ati vazut pe acolo un brontozaurel cu un ghiozdan verde pe care scria Bosch (da, da, aia cu din astea) pe acolo... pe mine m-ati vazut. Deci ce dracu' cautam eu acolo?

Pai, aflasem ca printre expozanti se numara si Ceainaria Rendez-Vous. Daca numele nu va spune nimic, va reimprospatez memoria. La o luna si jumatate dupa, va pot spune asa despre dulciurile cumparate atunci: ciocolata neagra cu portocala nu prea s-a pupat cu papilele mele gustative (desi in general asta e o combinatie care ma "prinde"... si si tableta asta mirosea foarte promitator), ciocolatele cu lapte mi s-au parut bune, fara sa fie insa nimic fenomenal, ciocolata alba cu vanilie s-a lipit de sufletele tuturor (si, inainte de asta, de degetele lacome - a fost prima care "s-a evaporat"), iar jeleurile au "prins" foarte bine mirosul si gustul mandarinelor si portocalelor (ma asteptam sa-mi placa mai mult jeleul de mandarine, insa pana la urma jeleul de portocale a fost preferatul meu). Si celelalte doua merita sa le discut separat. Acadeaua din ciocolata alba si capsuna a fost probabil una dintre cele mai fructate chestii incercate de mine vreodata. Insa cea mai reusita chestie dintre toate cele pe care le-am luat atunci (si, in acelasi timp, cu siguranta una din cele mai bune ciocolate incercate de mine vreodata) a fost tableta de ciocolata neagra cu 60% cacao din Brazilia - se simte foarte fina atunci cand se topeste in gura si nu este deloc amara. Cateodata lucrurile simple sunt cele mai bune... daca sunt facute asa cum trebuie...

Dar sa revin la targul de astazi. Cladirea era in santier asa ca am intrat printre schele, praf si muncitori. Asta ca sa stiti la ce sa va asteptati, daca aveti de gand sa treceti pe acolo.

Prima chestie remarcata a fost un panou pe care scria ceva de genul "primesti un cadou daca ne spui de unde ai aflat de Targul Femeia". Nu ma intrebati ce cadou, ca nu m-as fi bagat la inghesuiala nici sa ma tai. Edit: s-a lamurit misterul. Cadoul consta intr-o punguta cu doua reviste.

E vorba de o expozitie de ceai, cafea si accesorii (si dulciuri!) care se desfasoara la Sala Dalles la sfarsitul asta de saptamana. Mai exact, sfarsitul asta de sapatamana inseamna in zilele de vineri, sambata si duminica (16, 17 si 18 septembrie 2011), intre orele 9-21. Eu am fost azi, in jur de ora 17. E ceva micut, cu putini participanti. Am retinut CTS Corner cu gemurile Mrs. Bridges si ciocolatele Monbana (fix sortimentele pe care mi le-am luat eu in ianuarie), Teekanne si Rendez Vous (unde am poposit sa-mi fac aprovizionarea - a se vedea punga din dreapta... ma gandeam ca nu gasesc decat vreo trei ciocolatele, dar pana la urma am plecat cu punga plina).

Pentru curiosi, mi-am luat asa:

• ciocolata Björnsted, trei sortimente:
  • simpla cu lapte
  • neagra 70% cu aroma de portocale
  • alba cu vanilie
• ciocolata Zotter, trei soiuri:
  • Labooko Single ciocolata neagra 60% cu cacao din Brazilia
  • Lollytop simpla cu lapte
  • Lollytop cu capsuna
• jeleuri Trausner PocketGelly, doua soiuri:
  • mandarine
  • portocale

Un fel de cum a fost la sfarsitul saptamanii trecute si in jurul lui.

• Frig! Am tremurat pana la masina, masina lasata de tati destul de departe de gara, in apropierea Penny.
• Am fost incantata sa gasesc pe patul din camera mica un pachet de hartie igienica Milde (e preferata mea) si un pix cu beculet rosu.
• Le-am aratat alor mei ce mi-am luat cu mine la capitolul haine si incaltari (multe, ca mama ma tot frecase la cap la telefon "ia aia, ia aia, ia aia..."), am probat rochita neagra si pentru ai mei, apoi m-am schimbat... in mov si am strans dezastrul facut prin camera cu hainele si incaltarile scoase din geanta si aruncate in toate directiile.
• Ne-am pornit la drum. Si s-a pornit si ploaia. Inainte sa iesim din oras, o aud pe mama vesela "uite aici ne-am luat casa!". Does not compute a fost initial reactia din creierasul meu, pentru ca dupa aia sa mi se intoarca stomacul pe dos cand mi-a picat fisa ca acolo e un cimitir.
• M-am mirat cat de mult se intinde "zona metropolitana Brasov" (nu glumesc, mi-ar fi placut sa pozez placuta).
• M-am gandit ca probabil a inghetat iadul, pentru ca tati a fost de acord sa ma lase sa bag un CD de-al meu si am ajuns sa ascultam... Iron Maiden! Mi-am dat seama ca m-am inselat. Daca n-as fi stiut CD-ul ala pe de rost, n-as fi inteles nimic din el, asa incet a fost. Mai ales dupa ce mama s-a plans ca e prea tare si o doare capul de la cat i-a urlat in urechi. Mi-a venit si mie sa urlu ca am auzit vantul, toate pietricelele de sub masina, toate draciile pe care le aveam in masina miscandu-se... toate mai tare decat muzica!
• Drumul n-a fost prost, a fost ingrozitor de prost! Gropi, carpeli, portiuni de pe care asfaltul lipsea cu desavarsire, mai era doar pietris pe acolo, numeroase portiuni in lucru pe unde se circula pe un singur sens si trebuia sa astepti dupa semafor sau sa iti faca un individ semn sa treci. Daca vreti sa mergeti din Brasov spre nordul Moldovei, n-o luati pe Bicaz!
• Tati are porcarii din alea cu bilute de lemn pe scaune. Din combinatia cu drumul prost si cu sutienul care se incheia in spate a iesit o rana urata pe spate. L-am convins sa le dea jos la prima oprire, dar era prea tarziu, plus ca mi-am mai auzit si un "pe mine ma maseaza, da' cum tu esti somaleza..."
• S-a oprit ploaia si ne-am oprit si noi la o poarta cu cruci si flori. Mama zicea ca dincolo de poarta si zidurile alea e o manastire, eu si cu tati am zis ca ce se vede prin poarta seamana mai degraba cu un cimitir.
  
  
  
  
  
• Am oprit la Lacul Rosu. In timpul opririi a inceput sa-mi tot revina obsesiv in minte piesa asta:

Pentru ca, de-a lungul timpului, am citit o multime de chestii negative despre CFR. Am scris si eu chestii deloc de bine, stiu asta. N-am uitat nici trenurile care au intarziat cu orele in preajma sarbatorilor de iarna din 2009, nici trenul care a facut jumatate de zi de la Bucuresti la Cluj in vara lui 2010 cand am fost la Iron Maiden, nici scarba pe care mi-o provoaca de fiecare data "fauna" de tren compusa din mai mult decat nesimtiti, betivi, certati cu sapunul, copii razgaiati si exagerat de zgomotosi, neciopliti care nu-s in stare sa se abtina de la a-si tranti lucrurile lor jegoase peste lucrurile mele curate sau de la a manca chestii care put mai rau decat chilotii lui Al Bundy, "fauna" de care nu m-au scapat nici preturile de clasa I si nici macar cele de Business Class. In caz ca exista visatori care inca mai cred ca merita sa sacrifice cateva zeci de lei in plus ca poate scapa de marlani... nu scapati de ei nici acolo! Singurele avantaje sunt wireless-ul (daca merge, ca se poate intampla sa aveti ghinion) si locurile mai comode. Dar in continuare trebuie sa va paziti laptopul sa nu va verse vreun bou (scuzele mele bovinelor bovine) ceva pe el...

Totusi... de cele mai multe ori mi se pare ca unii oameni critica mai mult din inertie, pentru ca i-au auzit pe altii criticand. Sunt multe lucruri care sunt foarte in regula, cel putin pe anumite trenuri, pentru ca nu am pretentia ca as sti cum e o calatorie cu personalul intre doua saturi din curu' Moldovei. Cu exceptia drumului la Cluj de anul trecut, absolut toate calatoriile mele cu trenul au fost pe Bucuresti - Brasov (si inapoi) si aproape toate au fost cu trenuri cu rang de rapid sau intercity.

Multa vreme, preferatul meu a fost rapidul de Budapesta. Plecare din Bucuresti seara, vagoane retro, cu compartimente cu pereti si usi in alb si portocaliu, perdelute portocalii, sase locuri pe compartiment (adica trei pe latimea trenului), tapiseria de pe scaune dintr-un material maro si catifelat, oglinzi in compartimente... Si imi mai placeau vagoanele de intercity. Alea cu compartimente la capete si separeuri la mijloc. Tot cu cate trei locuri pe latimea trenului. Scaune albastre la clasa a II-a si rosii la clasa I. Ambele soiuri de vagoane erau curate... sau na, cel putin plecau curate de la capat. Mi s-a intamplat de mai multe ori sa fiu printre primii care s-au urcat in tren dupa ce si-a facut aparitia in Gara de Nord si tin minte cum puteau vagoanele a detergent din ala comunist (oribil miros, dar asa m-am bucurat ca era clar ca macar le curata intre calatorii) si cum se foia o femeie sa puna pungi in sertarasele de gunoi. Mi s-a intamplat sa am nevoie sa folosesc baia - era echipata cu priza, oglinda suficient de curata incat sa-ti intelegi moaca in ea, hartie igienica, detergent lichid si inca un sul de hartie igienica pe marginea chiuvetei... probabil in loc de prosoape de hartie.

Cine?
Nenea John Henry Chamberlain si fratii Martin, William si Frederick. In caz ca se intreaba cineva cine dracu' is astia... isi pune intrebarea gresita. Motivul? Titlul, bineinteles. Is morti! Pe vremea cand traiau insa... una din ocupatiile lor a fost arhitectura. Ca o fi fost ocupatia lor principala sau nu, asta nu mai stiu. Eu am auzit de ei din cauza realizarilor lor in domeniu.

De ce se invart in mormant?
De invidie, bineinteles. Pentru ca eu am realizat ceva ce bate una din cele mai tari realizari ale lor...

... Biblioteca din Birmingham, Birmingham fiind al doilea oras ca marime de la britanici. E cam cat Bucurestiul la capitolul suprafata si are cam jumatate din populatia Bucurestiului.

Ce-am realizat eu si de ce bate Biblioteca din Birmingham? Se spune ca o poza face cat o mie de cuvinte, asa ca mai jos este o poza cu realizarea lor (prima poza) si una cu realizarea mea (a doua poza).

Stiu, doar eu m-as fi putut gandi ca seamana...

Fara nici o legatura (in afara de faptul ca e vorba tot de morti): Edgar Allan Poe are fani extraterestri. La 206 milioane de ani lumina distanta (da, stiu ca e o afirmatie ridicola in conditiile in care el saracu' a crapat de-abia acum 160, bine, 161, da' 160 era frumos si rotund... e totusi un gand amuzant), miscarile galaxiilor NGC 6745 (hai ca e un numar usor de retinut, sunt patru cifre consecutive, dupa care se inverseaza primul grup de doua cu al doilea) rimeaza dupa cum curge The Raven... "and his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming, and the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor; and my soul from out that shadow that lies floating on the floor shall be lifted - nevermore!"

2 octombrie. Tati pus pe reparat in baie la mine, bum! explozie si flacari, chestii facute scrum, chestii topite de caldura, cenusa prin toata casa, pereti innegriti. 15 octombrie. Mama cu al ei "vai, ce negreala pe pereti!" se apuca sa spele peretii din hol de capul ei, pentru ca eu si tati ii spusesem nu si nu! Asa ca se pare ca a luat-o ca pe o invitatie sa o faca pe cont propriu. Bineinteles ca nu a dat nimic deoparte si tot ce era prin hol s-a murdarit in ultimul hal. Bineinteles ca a inceput apoi sa ninga cu bucati-bucatele de pe pereti si plafon.

4 noiembrie... eu tot n-am terminat de curatat tot ce mi-a murdarit atunci. Printre altele, cutiile cu incaltari de pe frigider. Asa ca daca tot aveam niste cutii cu incaltari in mijlocul holului, am zis ca pot sa fur leapsa incaltata de la Krossfire.

In poze, incaltarile care in mod normal dorm in spatiul dintre frigider si plafon... Ah, da, in caz ca mai e cineva care nu stia, port 39-40.

VA URMA!

In Gara de Nord se pot cumpara bilete cu cardul de la un automat. Scuze pentru calitatea pozelor, au fost facute noaptea, una fara blit, una cu blit, la repezeala, cu teama - eram singura si in gara e mereu plin de dubiosi si, oricat de 5 ani vechime ar avea telefonul meu, e al meu... "and I love it very much!" (Asta ma tot bantuie din clasa a patra, e din Scooby-Doo, din episodul Decoy for a Dog Napper. La sfarsit, cand este demascat "spiritul" indianului, reactia lui este "You blasted kids, why didn't you mind your own business?" la care Fred ii da replica, greu de uitat pentru mine, "Catching dognappers is our business, Mr. Masters. After all, Scooby-Doo is a dog and we love him very much!")

A treia poza e una din periutele de dinti cumparate la sfarsitul asta de saptamana. Numele ala o sa-mi atraga oricand atentia, oricat de drogata as fi. Si sigur nu il asociez cu periute de dinti. Google e de acord cu mine.

Pozele de prezentare de pe ambalajele de ciocolata mint foarte des. Ma asteptam sa fie asa si cu bomboanele astea ale polonezilor. Insa n-am avut dreptate. Apoi mi-am zis ca, din moment ce are culoarea aia, sigur are gust de vopsea. M-am inselat. Din nou. Am fost atunci convinsa ca sigur au bagat o tona de coloranti si alte porcarii ca sa-i dea culoarea si gustul ala. Si m-am uitat pe lista de ingrediente. Nu. Doar cirese.

Cat despre ultima poza... eu ma abtin sa mai comentez ceva.

[Toate pozele sunt din ultimele 3 zile.]