Ma holbam la niste poze cu Saturn si satelitii sai si mi-a atras atentia asta.

That must have been one Hell of an impact. A fost primul meu gand in momentul ala. Craterul e absolut urias raportat la dimensiunile bolovanului lunii saturniene.

Daca am avea asa ceva pe planeta asta, am putea sa bagam un intreg continent intr-o astfel de cratita...

Uiii... ce a iesit... De-abia astept primul single. Si restul albumului.

Sa luam o pensula. Si sa incepem sa pictam realitatile din jur in culori neobisnuite. Care s-ar putea sa fie perfect normale pe alte planete. De exemplu, pe o planeta aflata care nu se multumeste cu un singur soare, frunzele copacilor ar putea fi... negre! Si nuuu, asta nu inseamna deloc ca extraterestrii care o locuiesc ar fi niste pesimisti incurabili.

E o postare pe care am inceput-o de multa vreme. Si la fiecare cateva saptamani am tot modificat-o. Si m-am razgandit. Si n-a mai aparut pe blog.

Albumul l-am cumparat acum mai bine de jumatate de an. Dupa ce deja ascultasem de cateva ori toate piesele. I-am auzit pe mai multi spunand ca e genul de album care iti intra usor pe sub piele. N-am avut niciodata curajul sa intreb de ce spun asta. Amuzant ca e destul de adevarata afirmatia si in cazul meu. Nu chiar in proportie de 100% si o sa incerc sa explic de ce... Probabil ca n-o sa reusesc si doar o sa iasa in mare varza...

[In continuarea partilor unu si doi]

Durerea aia de gat m-a facut sa ma agat des de o cana uriasa. Cu apa. Pentru ca simteam in permanenta nevoia sa torn apa pe gat. Cana respectiva era dintr-un pachet de sarbatori La Dorna (patru cutii de lapte si o cana la 15.5 lei... ceea ce e chiar bine avand in vedere ca trei din cele patru cutii sunt in mod normal peste 4 lei, iar a patra peste 5 lei... si mai e si cana). Apa o luam bineinteles de la robinet din bucatarie. Mama era si ea din bucatarie, iar cum eu ma plictiseam de moarte in intervalele in care nu dadeam pe gat cate o cana de apa, am ramas sa o ajut la facut diverse... mancaruri.

Prin centru. In cautare de incornorati. In tarcuri de ponei, in vitrine sau pe placute de inmatriculare. Gasit... de fapt regasit o parte a copilariei - micutul tobogan-delfin din parcul central. Am urcat pe treptele lui. Cu grija, pentru ca era gheata pe ele. De folosit... nu se punea problema. Intai pentru ca era rece si apoi... picioarele mele sunt mai lungi decat toboganul. (Pozele cu delfinul sunt de la articolul asta.) Gasit apoi... covrigi?!? Calzi, cu nuca si cu miere. Pe Muresenilor, la Simigeria Petru (toata lumea are un site in zilele noastre). Buni.

Targ de diverse chestii de Craciun in Piata Sfatului. M-au atras niste chestii care pareau a fi niste saculeti rosii cu (mi-am imaginat eu) ceva chestii parfumate inauntru. Cand m-am apropiat, am constatat ca erau... mezeluri?!? Un brad frumos impodobit. Reni, sanie, pomisori. Din lumini, ca si anul trecut. Niste ursuleti foarte draguti.