Pauza. Cel putin pana luni ora 0:00. Adica nu doar ca nu mai scriu, da' e posibil nici sa nu mai intru pe aici. Pentru ca saptamana asta a devenit dintr-o data criminal de aglomerata. Si ma simt groaznic de vinovata ca ma plang... ca lucrurile bune se intampla la momentul nepotrivit... fix cand n-am timp si nici prea mult chef de ele.
Sa pun disqus pentru comentarii? Ca sa se poata comenta aproximativ la fel ca pe wordpress? Ma enerveaza de mor unele chestii la sistemul blogger (multe click-uri ca sa se poata comenta cu nume plus URL, gravatar lipsa, sa editez comentarii e cam la fel de simplu cum e sa ma scarpin la ceafa cu degetele de la picioare, nu se pot adauga comentarii noi cu JavaScript dezactivat), dar daca pun disqus nici macar nu vor mai fi vizibile comentariile existente cu JavaScript dezactivat. Da sau nu? Speak now or forever hold your peace... Aaa... parca asta era din alt film. Sa mai incercam o data... voteaza acum si castiga un prajitor de paine! Aaa... cred ca asta e si mai nepotrivita in conditiile in care eu am vazut prajitor de paine doar in desene animate. Si nu stiu cum arata nici placa de indreptat parul sau alte minuni de gen ale tehnologiei. Si s-ar putea sa fac confuzii... Hmmm... cred ca facem asa: cei care voteaza pentru disqus castiga un gravatar si mai putina bataie de cap daca iese castigatoare optiunea lor. Iar in cazul in care iese castigatoare varianta cu ramas la sistemul blogger... ma dau eu de trei ori peste cap si fac un scriptulet pentru gravatar siii... aaa... nu stiu, cum suna un premiu in pansamente pentru degetele chinuite?
Reteta auzita in metrou: "Pulpele de pui le-am condimentat in p*la mea, la, la, la..." Bine ca asta a zis-o un el... era grav daca era o ea...
Un mos traverseaza strada in fata la Billa si il ia la intrebari pe un altul: "Ce faci, flacau frumos?" Mosu' caruia i se adresa intrebarea tremura agatat de un carucior din acela de cumparaturi. "Nu mai fac nimic... nimanui... Ca nu mai pot!" "Da' daca ai putea, asa ai face, nu? Mai ales fetelor tinere..."
Instructiuni date la telefon: "... tanti Loredana, slaba schelet, n-ai cum sa o ratezi, e singura pe tren..."
Azi intr-o statie de metrou oarecare. Pe scarile de sus de la intrare (deasupra aparatelor) isi face aparitia si un brontozaurel in razboi cu buzunarele ghiozdanului propriu. Mutat servetele intr-un buzunar lateral, mutat chei in alt buzunar lateral, mutat acte si portmoneu in compartimentul principal. Toate astea cu scopul de a elibera compartimentul pentru acte si a putea baga acolo felicitarea proaspat cumparata. Si toate astea in timp ce avea si un covrig intr-una din maini.
Insa dupa terminarea operatiunii...
... ajunge sa isi blesteme proasta inspiratie. Pentru ca aude metroul sosind in statie, o ia in jos pe scari in timp ce deshide compartimentul in care are cartela, scoate cartela, o baga in aparat, trece de aparat, ajunge la scarile din capatul peronului, vede oameni intrand in metrou, o ia in jos pe scari, se gandeste ca probabil are timp, dar... se opreste. Si usile se inchid si metroul pleaca.
Brontozaurelu' coboara, se holbeaza la monitorul pe care scrie in cat timp soseste urmatorul metrou. 7-8 minute. Se sprijina intr-un stalp si isi infige cu lene dintii in covrigu' inca destul de cald. In apropiere, doua babete discuta pe o banca: "Iti dai tu seama, cum sa gandeasca asa ceva? Cand i-a zis parintele... Doamne, Dumnezeule si Maica Domnului..."
O dupa-amiaza si o seara. Ale zilei de joi ambele. Cineva probabil renoveaza, demoleaza, sparge... nu stiu exact, ca nu m-am plimbat pe la toti vecinii de deasupra mea ca sa aflu care ce face.
Ce stiu e ca la inceput a fost o masina de gaurit. Dupa-amiaza. Probabil omul lucreaza pana la ora aia. In general nu ma deranjeaza prea tare masinile de gaurit, indiferent de ora. Poate doar daca ma uit la desene animate. Pentru ca in orice alta situatie dau muzica la maxim. Mai mult pentru linistea mea sufleteasca, pentru a sti ca am reactionat... Asta din cauza ca muzica la "maxim" pe laptop inseamna ca nici macar nu se aude daca aprind aragazul. Nu glumesc, daca sunt in bucatarie langa aragaz cand sunt ochiurile aprinse, eu nu mai aud muzica din cauza lor. Ca laptopul meu nu poate mai mult. Daca leg boxele la laptop... incepe sa vibreze mobila. Dar nu-mi mai place mie cum suna. Direct din laptop (sau din telefon) totul suna mai "metalic". Si m-am obisnuit asa. Deci enervatul vecinilor cu boxele iese din schema. Pentru ca inainte sa-mi reuseasca asta, imi reuseste sa ma enervez eu pentru ca imi pare ca totul suna asa murdar si infundat.
Cineva a pierdut un ciobanesc german. Am stat putin cu el, dar n-a aparut nici un stapan. Mi-a parut rau sa plec si sa-l las singur in ploaia aia, dar eram deja uda toata (si inca mai sunt putin racita).
Duminica asta m-am plimbat pe bulevard spre iesirea din oras. Si la unul din ultimele blocuri am pozat ce se vede in dreapta: minimarketu' care ma spameaza cu nesimtire* si inca unul cu un nume numai bun pentru sarbatori (oricare, nu doar asta): Excess Alimentar... care mai e si non-stop! Prima mea reactie a fost ceva in genul "o, la dracu', ce urmeaza, Mini-market Indigestia?!?"
Ce mesaj vrea sa transmita oare? La noi totul e atat de ieftin, incat banii de care nu cumperi mai nimic din alta parte la noi iti ajung de un exces alimentar?!? La noi totul e atat de ieftin incat pot sa-ti umpli portbagajul de mancare si-ti mai raman si bani de taxi sa ajungi la urgente (ca e lucru stiut ca la noi ambulantele merg ca trenurile, cu doua viteze: incet si oprit) dupa ce te-ai indopat ca porcu'? La noi iti ajung banii de un ou de strut pentru fiecare membru al familiei? Nu stiu cat cantareste un ou din ala, ca nu am vazut sa scrie asta pe el. Am luat insa unul in mana - e al dracului de greu!**
16 luni mai tarziu, amintirea "luptei" e in continuare agatata de balustrada. Sediul nu mai e acolo. A ramas doar panoul de deasupra usii si chestia aia falfaitoare. Si bineinteles gunoaiele din spatiul care cica ar trebui sa fie verde. Sau nu, ma insel, verdele apartinea altui partid...
Credeam S ar veni de la "small" - cand am vazut insa chilotii astia mi-am dat seama ca trebuie sa vina de la "super-sized sizes." Eticheta cu marimea nu inseamna nimic. In urmatorul magazin am gasit unii mai mici care aveau trecut pe eticheta ca ar fi marimea 44.
Saptamana asta, intr-o dimineata. Am iesit din metrou la Romana si m-am oprit la o covrigarie. Am cerut un covrig si am dat sa deschid portmoneul (unul pe stilul asta, dar cu codita unde trebuie, nu sub bot). Nu stiu de ce, dar fermoarul mergea greu. Poate ca eram eu adormita? Nu dormisem decat vreo doua ore in noaptea aia si atipisem in metrou, dar din momentul in care iesisem in statie ma simteam foarte treaza.
Vremea e de rahat. Daca trebuie sa existi pe undeva imbracata elegant si n-ai posibilitatea sa te schimbi la destinatie... te ia dracu'! Si nu, haina groasa si fularul chiar nu conteaza fara cinci pulovere pe sub. Nu e banc, atatea port pe o vreme ca asta daca nu exista constrangeri referitoare la tinuta. Azi, degetele mele au scapat. Nu conteaza, mai am de umblat, e inca posibil sa raman fara ele pana la sfarsitul saptamanii. Acelasi lucru e valabil si pentru nas... pentru restul fetei in general. Semafoarele ma urasc. Daca ajung la o trecere in timp ce imi aranjez ceva in geanta, sigur se face verde imediat. Daca insa ajung la o trecere in timp ce nu fac nimic cu mainile si-mi doresc doar sa ma misc dracului mai repede, sigur astept suficient incat sa ajung sa-mi pun intrebarea - "oare se uita cineva ciudat la mine daca ma apuc sa urlu ca nu mai suport?"
Intersectia Iuliu Maniu cu Vasile Milea. Adica pe langa una din gurile de metrou de la Politehnica. O dupa-amiaza oarecare de ianuarie mai calduros decat e ianuarie de obicei.
Se da una bucata Ana, blindata intr-o haina cu n buzunare umplute cu n^2 prostii - chei, acte, telefon, Touch Hand Gel Antibacterial, cutter, termometru, soricel, cartela metrou, servetele Kleenex cu aroma de mandarine, pix, hartiute... In fata ei, una bucata tip inalt, elegant, pardesiu negru, pantaloni negri, inceput de chelie, geanta din aceea de laptop in mana stanga.
In Gara de Nord se pot cumpara bilete cu cardul de la un automat. Scuze pentru calitatea pozelor, au fost facute noaptea, una fara blit, una cu blit, la repezeala, cu teama - eram singura si in gara e mereu plin de dubiosi si, oricat de 5 ani vechime ar avea telefonul meu, e al meu... "and I love it very much!" (Asta ma tot bantuie din clasa a patra, e din Scooby-Doo, din episodul Decoy for a Dog Napper. La sfarsit, cand este demascat "spiritul" indianului, reactia lui este "You blasted kids, why didn't you mind your own business?" la care Fred ii da replica, greu de uitat pentru mine, "Catching dognappers is our business, Mr. Masters. After all, Scooby-Doo is a dog and we love him very much!")
A treia poza e una din periutele de dinti cumparate la sfarsitul asta de saptamana. Numele ala o sa-mi atraga oricand atentia, oricat de drogata as fi. Si sigur nu il asociez cu periute de dinti. Google e de acord cu mine.
Pozele de prezentare de pe ambalajele de ciocolata mint foarte des. Ma asteptam sa fie asa si cu bomboanele astea ale polonezilor. Insa n-am avut dreptate. Apoi mi-am zis ca, din moment ce are culoarea aia, sigur are gust de vopsea. M-am inselat. Din nou. Am fost atunci convinsa ca sigur au bagat o tona de coloranti si alte porcarii ca sa-i dea culoarea si gustul ala. Si m-am uitat pe lista de ingrediente. Nu. Doar cirese.
Cat despre ultima poza... eu ma abtin sa mai comentez ceva.
There's also a nightmare where our dying has no end...
A intrat in (for)mol. Ca o pitipoanca veritabila. Si a luat-o iute drept inainte spre real. A ezitat putin cand a trecut pe langa Yves Rocher ("mie ce mi s-a topit in incendiu, gelul de dus cu aroma de zmeura sau gelul de dus cu aroma de mure?"), dar a renuntat sa intre ("mai bine verific intai... mai e si plin inauntru..."). A doua ezitare s-a produs cand a trecut prin fata la Plafar ("poate totusi gasesc in alta parte mai ieftin gelul ala de dus cu aroma de caise..."), dar nici aia nu a durat mult. A intrat in real, a agatat un cos si a s-a dus glont catre aleea cu lenjerie intima pentru femei.
A tot strambat din nas pe primii metri. Doar chiloti de tipul "gogosarii strabunicii" sau de tipul "2 ate", sutiene rigide, cu cartoane, bureti, sarme si ce draci carliontati or mai fi fost prin ele. Ea cu siguranta nu stia, in ciuda faptului ca instrumentele de tortura, mai mult sau mai putin medievale, reusisera mereu sa-i trezeasca interesul. Oferta de bustiere sport era limitata si hidoasa. Si apoi i-a vazut pe ei. Ei, chilotii adevarati. Primii, cei din fata erau cu floricele. "Yuck..." Insa vazuse ceva interesant in spatele lor - unii cu modele abstracte de nuante apropiate. Si niste boxeri mono. Apoi sosetele. Aici a mers repede. A ochit imediat 1, 2, 3, 4 care o interesau. In timp ce le culegea, a simtit cum ceva ii opreste ghiozdanul sa se deplaseze dupa ea - il agatase o dama cu carutul. Si-a eliberat ghiozdanul si a auzit... "Ce idiotenie! 35-42! Sunt mari..."
Da, da, ei i se adresa dama. A simtit nevoia sa protesteze, ca nu sunt mari, ca ea mai are si ii vin perfect. Dar n-a avut timp. Dama a continuat... "Eu port 35..."
Privirea i-a coborat in jos, dupa cum indica degetul damei. Si a vazut piciorul damei. Si i-a picat fisa... tarziu, dar i-a picat... "Ah... Eu port 39-40... Mie imi sunt bune." Terminase de cules sosetele si incerca sa-si dea seama pe unde ar putea sa iasa de acolo. In fata erau sosetele, in stanga era dama, in spate carutul damei, in dreapta aparuse un domn cu (probabil?) nevasta din dotare.
A reusit sa se strecoare printre domnu' nou aparut in zona si carutul damei si a pornit repede catre zona cu cosmetice. Odata ajunsa acolo, a varsat repede in cos cinci paste de dinti de pe raft si a mai agatat si doua periute. Apoi a pornit-o catre aleea cu ciocolata, a evitat cu o gratie de rata beata standul Rafaello ("ce draci carliontati cauta astia aici... Rafaello nu e ciocolata... bleah...") si a sprintat catre capatul aleii. Acolo se gaseau ele, bomboanele cu lichior. Gherutele ei au apucat prima cutie si semnele de mirare au inceput sa apara... "Asa mare e de fapt cutia asta... In fine... asta e..."
A pornit apoi catre zona cu inghetata. Trist, trist, trist... zona respectiva era mult redusa fata de perioada verii si nu agasit nimic interesant. A intrat apoi in zona cu fructe. "Prune... aaa... aaa... aaa... struguri nu-s?" S-a reorientat catre niste mumii. Da' nu din alea in genul celei care locuieste in muzeul din orasul de origine al napolitanelor Loacker. Si nici din alea din categoria carora facuse si ea parte in urma cu mai bine de doi ani. Si nici din alea care-l fugareau pe Scooby. Mumii de struguri.
"N-are eticheta..." Casiera, aratandu-i prima pereche de chiloti... "Ah... [parte cenzurata]... n-am putut sa casc dracului ochii..." Totul insa doar in gand in timp ce pe fata afisa o privire tampa. "Pot sa chem pe cineva... dar dureaza..." si pune mana pe telefon, dar totul parca asa, cu incetinitorul, parca sperand ca fata renunta, ca n-are chef sa astepte... "Lasati, ma duc eu, e aproape raftul..."
In urma ei intrasera deja doua cupluri cu carucioarele pe culoarul ala de la casa. Mai era un spatiu de vreo 15 centimetri pe langa carucioare. Cumva, a reusit sa se strecoare intr-o dunga si o a luat-o la fuga spre aleea cu lenjerie intima, a apucat prima pereche de acelasi neam si... s-a oprit. Apucase un model cu flori - "daca o sa-mi spuna ca nu e la fel?" Mai era o pereche din acelasi model ca si al ei - "sa nu uit sa-i spun tipei de la casa ca vreau perechea fara eticheta, cea cu eticheta e un numar mai mare..." S-a strecurat iar pe langa carucioare, problema s-a rezolvat si a plecat de acolo fara sa fi lasat din cumparaturi la casa.
Vengeance... it's inside of you...
A agatat o negresa cu caramel si nuci de la Starbucks si apoi a intrat la The Body Shop. "Nu mai au deodorant cu aroma de mandarine..." Si n-a mai vazut nici gel de dus cu aroma de vanilie. Zumzet in spatele ei. Era plin magazinul, prea plin, iar ea se simtea antisociala. Ar fi vrut sa-si ia ceva, dar... privire plina de ura catre tipa care intrase in magazin imediat dupa ea. Daca n-ar fi intrat, daca n-ar fi intrat nici celelalte persoane de dupa... Si a iesit. Din magazin, apoi din (for)mol. Repetandu-si obsesiv "I want to go home, to be alone, I want to go home, to be alone..."
Dupa nici cateva zeci de metri... "Oh, nooo! Why, why me? I don't know what buses go where..." Protest tacit in gand la vederea unei alte pitipoance care se indrepta catre ea. Insa n-a intrebat-o de nici un autobuz. A intrebat-o unde poate sa gaseasca in zona... "... un mol. Dar mol-mol, nu cora." "Ala?" aratand cu degetul in spate peste umar. "Dar acolo nu e cora?"
S-a abtinut sa nu bufneasca in ras. "Acolo" era un panou publicitar, din alea de care sunt pe toaaate bulevardele, nu neaparat in preajma magazinelor carora le fac reclama. "E un panou de reclama, da' sigur nu e nici un cora inauntru... Ala e..." a ezitat putin, cum dracu' ii zicea? "AFI..." Mai era ceva, parca "Palace," insa nu era sigura... S-a gandit pentru o clipa ca ar fi putut sa fie rea si sa o trimita la cea mai apropiata benzinarie (mol)... Dar n-a facut-o. Tipa i-a multumit si fiecare a plecat mai departe.
Se tot gandea... "Eu cand ma duc undeva unde n-am mai fost, ma holbez putin la o harta a locului intai. Exista internet, daca nu exista d-ala, exista pagini auzii aurii, daca nu-i nici cartoaia aia, exista harta la gaura de metrou. Cumva, harti se gasesc. Si cand am fost in Cluj la Maiden stiam al dracului de bine pe unde ma gaseam, pe unde trebuia sa o iau... si nu mai fusesem niciodata pe acolo."
Si apoi a pocnit-o alta intrebare... "Da' de ce? De ce m-a intrebat pe pe mine?" Era imbracata asa, minus caciula si fularul. Si cu o bluza subtirica, nu cu un pulover de lana. Nu era machiata. Si apoi i-au picat ochii pe punga de la Starbucks. De-aia.
PS - Asta ca sa nu se trezeasca unii prea destepti (and too smart to take a look at the tags to understand that this was meant to be something light). Orice comentariu care zice ceva cum ca as fi bagat aluzii la epurari etnice zboara. Singurul motiv pentru care am mentionat Bolzano a fost mumificatu'.
PS#2 - Orice asemanare cu personaje reale este impur (sau im-axion) 37% neintentionata. Ah, da, macar negresa aia a fost delicioasa dupa 1 minut la microunde, timp in care caramelul s-a topit, a insiropat-o si incalzit-o in intregime.
PS#3 - Special thanks. Because YouTube embeds don't go over elements with position:fixed anymore.
Zoom TV. Ala care e la metrou din septembrie 2008. O girafa cu limba scoasa. "Girafa este singurul mamifer care poate ajunge cu limba in ureche. Lungimea limbii poate depasi 50 de centimetri." Mi s-a parut simpatica girafa aia. Tati vine maine. Cu trenu' de data asta. Pacat ca n-are o girafa. Sa vina cu girafa. Cica girafa poate sa alerge cu pana la 56 de kilometri la ora. Trenurile de la noi nu prind viteza asta. Uneori nu prind nici viteza cu care merge girafa - 10 kilometri la ora. Mda. E clar. Prea mult Jules Verne in capu' meu. L'Étoile du sud. Aia e cartea. Dar daca incerc sa vizualizez cum s-ar urca tati pe girafa si ar depasi trenu'... nu prea merge. O ia razna imaginatia si iese ceva tragicomic. Tati e de-abia cat cracii girafei (serios, chiar atat de sus incepe cutia principala a girafei). Arunca peste girafa o greutate legata cu o sfoara. Greutatea aia il trage in sus pana pe spatele girafei. Din pacate, spatele girafei e in panta rau de tot si dupa aia aluneca. Buf! Scuze, tati, eu chiar n-am vrut sa faci buf, da' a luat-o razna imaginatia mea.
L-am sunat sa-i spun ca-i trebuia o girafa. S-a abtinut sa ma intrebe daca sunt normala la cap. Probabil pentru ca a avut peste 26 de ani la dispozitie ca sa se convinga ca nu-s.
E-mailu' meu nu mai merge in iad. Am trecut de 666 necitite. 6 noi azi cand m-am intors. E, cum draci carliontati? 6 in vreo doua ore? Eh, uite ca se poate. Ce dragut ca unii isi amintesc de existenta mea. Chiar si atunci cand eu o ignor pe a lor si nu citesc ce-mi scriu. Cea mai interesanta chestie din alea 6 era newsletteru' de la National Geographic. Play the zebra migration game! Nu prea joc eu jocuri. Uneori Tom and Jerry Refrige-raiders. Sau mai e un puzzle absolut genial de la National Geographic - reuseste cineva sa scoata sub 3 minute? Sau fruitix sau bubblix. Revenind, un joc cu migratia zebrelor? Ba, da' zebrele nu erau ceva rude de girafe? Ceva mai mici, sa poti sa le incaleci? Hai ca acum imi vin idei de calarit dungate...
Am aflat in sfarsit adevarul. Noi, dinozaurii, am fost inventati de Institutul Geologic al Romaniei. Dovada: au participat cu un dinozaur la salonul "Inventica" (romexpo). Ceea ce-i face pe inventatorii de acolo al dracului de batrani. Is pe aici de pe la jumatatea triasicului.
Nu stiu sa joc carti. Au mai incercat unii sa ma invete. Am uitat repede. N-am avut niciodata carti de joc in adevaratul sens al cuvantului. Doar unele cu animale de pe diferite continente, cu pozele lor, cu informatii despre fiecare. Nu prea am stiut eu niciodata ce sa fac cu ele. Doar sa ma holbez la poze, sa citesc ce scrie pe ele. Si sa construiesc castele din ele. Castele din carti de joc. Mult mai greu de construit decat alea din aer de care zicea nenea Ibsen. ("Castles in the air - they are so easy to take refuge in. And so easy to build too.")
Eu ar trebui sa stiu asta. Al dracului de bine. O fac de fiecare data cand ies in oras. Fiecare iesire aduce frustrari.
Am vazut multe ambulante ieri. Si multi oameni idioti si nesimtiti. Cat de dobitoc sa fii sa o iei la fuga ca sa traversezi strada cand nu e inca verde pentru pietoni si vine in goana o ambulanta? Si cat de nesimtit sa fii sa tai calea ambulantei in intersectie? La dracu', sunt cateva secunde! Tu nu mori, da' poate pentru viata aluia care e inauntru conteaza secundele alea.
Am aflat o chestie legata de tichetele cora. Nu poti plati (domnu' cu afisu', trebuia sa scriu platii?) cu un tichet daca valoarea cumparaturilor nu este strict mai mare decat valoarea tichetului. Mi-a picat fisa de-abia dupa ce am plecat, fara tichet, bineinteles, care era sensul acelui "imi spune ca e valoarea prea mare" al casierei. Tichetul ala valora exact cat aveam de plata. Ah, da, era calcare de picioare pe acolo. Asta fiind si motivul pentru care m-am simtit vinovata ca n-a mers. Ma lasase un om in fata lui ca n-aveam mare lucru. Dar... s-a intamplat ce s-a intamplat. Tipa de la casa a vrut sa mai incerce, pusese mana pe telefon. Eu i-am zis s-o lase balta, asta e, i-am aratat coada din spate si m-am carat. Nu pot spune ca mi-a pasat prea tare ca am plecat de acolo si fara mancare si fara tichet. M-am simtit mai prost cand mi-am dat seama ca am vopsea pe hanorac. Da, eu inca umblu in tricou si hanorac pe vremea asta. Pentru ca n-am chef de haina de iarna.
