Magazinu' #1. In geam are afis mare cu programu'. Luni-Vineri: 7-21 Buuun. Ajunge brontozaurelu' acolo la ora 19:51. Doar ca este deja inchis! Asa ca brontozaurelu' trebuie sa se care iar pana acolo a doua zi dimineata.
Magazinu' #2. Si brontozaurelu' cere... "O cutie cu bomboane cu lichior de portocale... cu Cointreau..." in timp ce se intreaba "hmmm, oare face legatura intre cum se scrie si cum se pronunta?" "Cu Cointreau nu mai am..." "Si atunci de ce mama dracului mai sunt expuse?" dar n-o spune cu voce tare...
Magazinu' #3. Brontozaurelu' ajunge cu cosu' la casa, il pune sus, tipu' se apuca sa scaneze si incearca sa fie amuzant comentand chestiile cumparate. Brontozaurelu' maraie in gand - i-ar crapa capu' daca ar putea. "I'm not friendly, I'm not sociable, I'm not talkative, so don't even dare to try to be funny!" latra brontozaurelu' in gand si blocheaza orice sunet din exterior in timp ce scoate cardu' si i-l da tipului, tasteaza un PIN si se apuca sa-si umple ghiozdanu' (deh, cumparaturi pe o saptamana...). "Fonduri insuficiente." "..." - does not compute! Brontozaurelu' stie al dracului de bine ca ar trebui sa aiba fonduri mai mult decat suficiente. Injura timpu' pe care il pierde in felu' asta, scoate cumparaturile din ghiozdan si se intoarce pe calcaie sa plece. Doar ca...
Duminica le-am auzit si eu pentru prima data pe anul asta. Colindele din magazine. Cica am fost sa-mi iau chestii din banii primiti de mos. Mosu' ala mic, Nicolae pe numele lui. Aveam in creier o geaca de piele si niste dulciuri. Si in creier au ramas.
Am ajuns la geaca si mi-am dat seama ca nu prea imi mai place, nu e piele adevarata, are bureti pe umeri si eu detest asta... plus ca e si aproape 200 lei, deci mai scumpa decat retinusem eu ca ar fi. Asa ca m-am razgandit. Si dintre muntii de chestii dulci din magazin iar nu m-a mai tentat nimic, in afara de o tabletuta care s-a dovedit a nu fi nici macar ciocolata pana la urma. Pentru ca ciocolata adevarata se topeste pe degete. Asta nu s-a topit absolut deloc nici dupa 35 de minute! Da, sunt suficient de tampita incat sa stau cu bucatica in mana timp de 35 de minute sa vad daca se topeste...
Ah, da, aventuri la cumparaturi. Atat de comune pe bloguri, nu? Dar de obicei autorul e ala sfant, ala care nu greseste, bla, bla...
Nu si in cazul asta. Am gafat. Grav. De doua ori intr-un interval scurt de timp.
Am iesit sa-mi iau diverse chestii dintr-un supermarket din zona. Diverse chestii neinsemnand juma' de supermarket, ci peste si ceva dulciuri nemtesti de Craciun (turta dulce si biscuiti cu scortisoara).
Putin dupa pranz am aterizat si eu la Sala Dalles, la Targul Femeia. Da, stiu, eu is la fel de feminina precum o caramida... adica doar cu numele si deloc prin aspect sau comportament. Asa ca daca daca ati vazut pe acolo un brontozaurel cu un ghiozdan verde pe care scria Bosch (da, da, aia cu din astea) pe acolo... pe mine m-ati vazut. Deci ce dracu' cautam eu acolo?
Pai, aflasem ca printre expozanti se numara si Ceainaria Rendez-Vous. Daca numele nu va spune nimic, va reimprospatez memoria. La o luna si jumatate dupa, va pot spune asa despre dulciurile cumparate atunci: ciocolata neagra cu portocala nu prea s-a pupat cu papilele mele gustative (desi in general asta e o combinatie care ma "prinde"... si si tableta asta mirosea foarte promitator), ciocolatele cu lapte mi s-au parut bune, fara sa fie insa nimic fenomenal, ciocolata alba cu vanilie s-a lipit de sufletele tuturor (si, inainte de asta, de degetele lacome - a fost prima care "s-a evaporat"), iar jeleurile au "prins" foarte bine mirosul si gustul mandarinelor si portocalelor (ma asteptam sa-mi placa mai mult jeleul de mandarine, insa pana la urma jeleul de portocale a fost preferatul meu). Si celelalte doua merita sa le discut separat. Acadeaua din ciocolata alba si capsuna a fost probabil una dintre cele mai fructate chestii incercate de mine vreodata. Insa cea mai reusita chestie dintre toate cele pe care le-am luat atunci (si, in acelasi timp, cu siguranta una din cele mai bune ciocolate incercate de mine vreodata) a fost tableta de ciocolata neagra cu 60% cacao din Brazilia - se simte foarte fina atunci cand se topeste in gura si nu este deloc amara. Cateodata lucrurile simple sunt cele mai bune... daca sunt facute asa cum trebuie...
Dar sa revin la targul de astazi. Cladirea era in santier asa ca am intrat printre schele, praf si muncitori. Asta ca sa stiti la ce sa va asteptati, daca aveti de gand sa treceti pe acolo.
Prima chestie remarcata a fost un panou pe care scria ceva de genul "primesti un cadou daca ne spui de unde ai aflat de Targul Femeia". Nu ma intrebati ce cadou, ca nu m-as fi bagat la inghesuiala nici sa ma tai. Edit: s-a lamurit misterul. Cadoul consta intr-o punguta cu doua reviste.
E vorba de o expozitie de ceai, cafea si accesorii (si dulciuri!) care se desfasoara la Sala Dalles la sfarsitul asta de saptamana. Mai exact, sfarsitul asta de sapatamana inseamna in zilele de vineri, sambata si duminica (16, 17 si 18 septembrie 2011), intre orele 9-21. Eu am fost azi, in jur de ora 17. E ceva micut, cu putini participanti. Am retinut CTS Corner cu gemurile Mrs. Bridges si ciocolatele Monbana (fix sortimentele pe care mi le-am luat eu in ianuarie), Teekanne si Rendez Vous (unde am poposit sa-mi fac aprovizionarea - a se vedea punga din dreapta... ma gandeam ca nu gasesc decat vreo trei ciocolatele, dar pana la urma am plecat cu punga plina).
Mda, se pare ca m-am intors... Dar postarea asta nu e despre cum a fost (ca sa fiu sincera, nici mie nu mi-e inca prea clar), ci despre o chestie patita marti.
Dar mai intai... o sa povestesc o chestie patita acum doi ani. In septembrie 2009. Rasfoind un pliant Cora, imi facuse cu ochiul un mini stick Corsair de 8GB cu un pret foarte bun. Asa ca am avut grija sa aterizez si printr-un magazin Cora inainte sa expire oferta. Surpriza a venit la casa... cand am constatat ca stick-ul ala costa cu vreo 15 lei mai mult. Am injurat in gand, dar n-am mai zis nimic - il voiam oricum. Acasa m-am framantat putin si pana la urma am pornit inapoi. Cu pliantul, cu stick-ul si cu bonul. Am explicat situatia la Serviciul Clienti si tipa de acolo mi-a zis ca e vina lor si ca regulamentul lor prevede ca in astfel de situatii sa returneze de doua ori diferenta. M-a pus sa completez un formular, mi-a dat banii. "Happy ending" pentru ambele parti. Eu cu stick-ul luat practic cu doar 60 lei, nu 75 ca in pliant. Ei anuntati de problema ca sa o poata rezolva pana nu o mai patesc si alti clienti care are putea si ei sa vina cu o falca in cer si cu una in pamant ca au platit mai mult decat scrie in pliant. Si scapati de alte consecinte. Pentru ca, acceptand banii, am acceptat ca lucrurile nu merg mai departe (scrie asta in partea de jos a formularului).
[Mare diferenta fata de ce aveam sa patesc vreo doua luni mai tarziu in Penny. Atunci mosul de cioco Milka, luat de pe un raft cu eticheta de promotie, avea sa se dovedeasca mai scump la casa. Iar vanzatoarea avea sa ma faca nebuna inainte de a se lasa convinsa sa-l cheme in sila pe seful de magazin. Care si el avea sa ma faca nebuna inainte sa se lase convins sa mergem la raft sa verificam. La raft... pretul era intr-adevar diferit de cel de la casa (mai mic decat cel de la casa). Dar n-am primit nici macar scuze. Individu' pur si simplu a luat pretul de la raft (probabil ca sa nu se mai trezeasca si cu alte plangeri), mi-a spus ca, daca vreau mosu' de cioco, pretul e cel de la casa. Si s-a carat. Si eu am ramas muta de uimire...]
Marti, 6 septembrie. Am fost in Cora pentru cumparaturile pe prima jumatate de luna. Printre chestiile cumparate a fost si o punga cu briose care ma tot tenta de jumatate de an... insa fusesera mereu alte chestii mai interesante de luat. Muffins Firesc le zice. Doua din ele cu cacao si bucatele de cioco, iar celelalte doua cu vanilie si bucatele de cioco. Pachetul cu briose a zacut timp de cateva ore nedesfacut pe un scaun. Cand l-am desfacut si am scos prima briosa...
16 luni mai tarziu, amintirea "luptei" e in continuare agatata de balustrada. Sediul nu mai e acolo. A ramas doar panoul de deasupra usii si chestia aia falfaitoare. Si bineinteles gunoaiele din spatiul care cica ar trebui sa fie verde. Sau nu, ma insel, verdele apartinea altui partid...
Credeam S ar veni de la "small" - cand am vazut insa chilotii astia mi-am dat seama ca trebuie sa vina de la "super-sized sizes." Eticheta cu marimea nu inseamna nimic. In urmatorul magazin am gasit unii mai mici care aveau trecut pe eticheta ca ar fi marimea 44.
M-am trezit tarziu. Am lenevit, am facut dus, am lenevit. M-am invartit ca un leu sau tigru in cusca. La magazin am ajuns de-abia spre ora 7 seara. Si, chiar cand intram, m-am blocat. Sa explic putin. Hainele de iarna erau langa intrare, in partea stanga. Si inauntru, chiar in dreptul intrarii, stateau o tipa si un tip. Tipa era mai subtire decat mine (ok, si mai mica de inaltime cu cel putin 15 centimetri) si tocmai proba haina. Da, aia lunga dupa care venisem eu.
Si putin despre obsesii si frustrari vechi. Un fel de continuare de aici. Pentru ca sunt putin nelinistita. Nu atat din cauza cumparaturilor planificate, desi exista iar factorul ala de "sper sa nu mai incapa nimeni in haina aia pana ajung eu iar in magazin!" ci mai degraba din cauza testului pe care o sa-l dau (despre asta, alta data), din cauza nesigurantei (ce o sa urmeze dupa). Indiferent de rezultat, urmeaza o perioada de... la dracu', nu! Iar imi vine in minte episodul ala din Yogi Bear. Ala cu ultimatumul. Si imi vine sa urlu. Trei saptamani in care am tras tare, apoi trei saptamani in care care am tot dat cu piciorul la tot ce reusisem sa fac. Cum am putut fi atat de proasta... iar?
Deja de departe si deja putin indiferenta. Dar na, cum oricum ma simt prea rau ca sa fiu in stare de chestii mai complicate decat a scrie pe blog (mda, asta explica avalansa de postari de saptamana asta).
Ce face Ana cand vede in mijloc de ianuarie toale care indeplinesc simultan urmatoarele:
sunt chiar dragute (maaare minune la ce hidosenii populeaza in general magazinele);
sunt relativ scumpe in mod normal (intervalul 100-500 lei);
sunt chiar marimea ei;
sunt la 50% din pretul initial pe o perioada limitata de timp (o saptamana).
Postarea asta as fi vrut sa fie despre altceva. As fi vrut sa fie despre desene animate... despre The Nutcracker and the Mouseking, despre The Little Troll Prince, despre Aladdin, despre All Dogs Go to Heaven. As fi vrut sa fie despre programare... despre ce am mai lucrat, despre chestii interesante de care m-am impiedicat. As fi vrut sa fie despre ceea ce probabil era cea mai putin proasta stare din ultimele doua luni... despre lenjerie cu parfum de migdale. As fi vrut sa fie despre muzici... despre ce concerte Eric Clapton, Ramones, Nirvana, Aerosmith, Iron Maiden, AC/DC am mai facut rost, despre Cryptic Wintermoon, pe care i-am descoperit acum aproximativ o saptamana.
There's also a nightmare where our dying has no end...
A intrat in (for)mol. Ca o pitipoanca veritabila. Si a luat-o iute drept inainte spre real. A ezitat putin cand a trecut pe langa Yves Rocher ("mie ce mi s-a topit in incendiu, gelul de dus cu aroma de zmeura sau gelul de dus cu aroma de mure?"), dar a renuntat sa intre ("mai bine verific intai... mai e si plin inauntru..."). A doua ezitare s-a produs cand a trecut prin fata la Plafar ("poate totusi gasesc in alta parte mai ieftin gelul ala de dus cu aroma de caise..."), dar nici aia nu a durat mult. A intrat in real, a agatat un cos si a s-a dus glont catre aleea cu lenjerie intima pentru femei.
A tot strambat din nas pe primii metri. Doar chiloti de tipul "gogosarii strabunicii" sau de tipul "2 ate", sutiene rigide, cu cartoane, bureti, sarme si ce draci carliontati or mai fi fost prin ele. Ea cu siguranta nu stia, in ciuda faptului ca instrumentele de tortura, mai mult sau mai putin medievale, reusisera mereu sa-i trezeasca interesul. Oferta de bustiere sport era limitata si hidoasa. Si apoi i-a vazut pe ei. Ei, chilotii adevarati. Primii, cei din fata erau cu floricele. "Yuck..." Insa vazuse ceva interesant in spatele lor - unii cu modele abstracte de nuante apropiate. Si niste boxeri mono. Apoi sosetele. Aici a mers repede. A ochit imediat 1, 2, 3, 4 care o interesau. In timp ce le culegea, a simtit cum ceva ii opreste ghiozdanul sa se deplaseze dupa ea - il agatase o dama cu carutul. Si-a eliberat ghiozdanul si a auzit... "Ce idiotenie! 35-42! Sunt mari..."
Da, da, ei i se adresa dama. A simtit nevoia sa protesteze, ca nu sunt mari, ca ea mai are si ii vin perfect. Dar n-a avut timp. Dama a continuat... "Eu port 35..."
Privirea i-a coborat in jos, dupa cum indica degetul damei. Si a vazut piciorul damei. Si i-a picat fisa... tarziu, dar i-a picat... "Ah... Eu port 39-40... Mie imi sunt bune." Terminase de cules sosetele si incerca sa-si dea seama pe unde ar putea sa iasa de acolo. In fata erau sosetele, in stanga era dama, in spate carutul damei, in dreapta aparuse un domn cu (probabil?) nevasta din dotare.
A reusit sa se strecoare printre domnu' nou aparut in zona si carutul damei si a pornit repede catre zona cu cosmetice. Odata ajunsa acolo, a varsat repede in cos cinci paste de dinti de pe raft si a mai agatat si doua periute. Apoi a pornit-o catre aleea cu ciocolata, a evitat cu o gratie de rata beata standul Rafaello ("ce draci carliontati cauta astia aici... Rafaello nu e ciocolata... bleah...") si a sprintat catre capatul aleii. Acolo se gaseau ele, bomboanele cu lichior. Gherutele ei au apucat prima cutie si semnele de mirare au inceput sa apara... "Asa mare e de fapt cutia asta... In fine... asta e..."
A pornit apoi catre zona cu inghetata. Trist, trist, trist... zona respectiva era mult redusa fata de perioada verii si nu agasit nimic interesant. A intrat apoi in zona cu fructe. "Prune... aaa... aaa... aaa... struguri nu-s?" S-a reorientat catre niste mumii. Da' nu din alea in genul celei care locuieste in muzeul din orasul de origine al napolitanelor Loacker. Si nici din alea din categoria carora facuse si ea parte in urma cu mai bine de doi ani. Si nici din alea care-l fugareau pe Scooby. Mumii de struguri.
"N-are eticheta..." Casiera, aratandu-i prima pereche de chiloti... "Ah... [parte cenzurata]... n-am putut sa casc dracului ochii..." Totul insa doar in gand in timp ce pe fata afisa o privire tampa. "Pot sa chem pe cineva... dar dureaza..." si pune mana pe telefon, dar totul parca asa, cu incetinitorul, parca sperand ca fata renunta, ca n-are chef sa astepte... "Lasati, ma duc eu, e aproape raftul..."
In urma ei intrasera deja doua cupluri cu carucioarele pe culoarul ala de la casa. Mai era un spatiu de vreo 15 centimetri pe langa carucioare. Cumva, a reusit sa se strecoare intr-o dunga si o a luat-o la fuga spre aleea cu lenjerie intima, a apucat prima pereche de acelasi neam si... s-a oprit. Apucase un model cu flori - "daca o sa-mi spuna ca nu e la fel?" Mai era o pereche din acelasi model ca si al ei - "sa nu uit sa-i spun tipei de la casa ca vreau perechea fara eticheta, cea cu eticheta e un numar mai mare..." S-a strecurat iar pe langa carucioare, problema s-a rezolvat si a plecat de acolo fara sa fi lasat din cumparaturi la casa.
Vengeance... it's inside of you...
A agatat o negresa cu caramel si nuci de la Starbucks si apoi a intrat la The Body Shop. "Nu mai au deodorant cu aroma de mandarine..." Si n-a mai vazut nici gel de dus cu aroma de vanilie. Zumzet in spatele ei. Era plin magazinul, prea plin, iar ea se simtea antisociala. Ar fi vrut sa-si ia ceva, dar... privire plina de ura catre tipa care intrase in magazin imediat dupa ea. Daca n-ar fi intrat, daca n-ar fi intrat nici celelalte persoane de dupa... Si a iesit. Din magazin, apoi din (for)mol. Repetandu-si obsesiv "I want to go home, to be alone, I want to go home, to be alone..."
Dupa nici cateva zeci de metri... "Oh, nooo! Why, why me? I don't know what buses go where..." Protest tacit in gand la vederea unei alte pitipoance care se indrepta catre ea. Insa n-a intrebat-o de nici un autobuz. A intrebat-o unde poate sa gaseasca in zona... "... un mol. Dar mol-mol, nu cora." "Ala?" aratand cu degetul in spate peste umar. "Dar acolo nu e cora?"
S-a abtinut sa nu bufneasca in ras. "Acolo" era un panou publicitar, din alea de care sunt pe toaaate bulevardele, nu neaparat in preajma magazinelor carora le fac reclama. "E un panou de reclama, da' sigur nu e nici un cora inauntru... Ala e..." a ezitat putin, cum dracu' ii zicea? "AFI..." Mai era ceva, parca "Palace," insa nu era sigura... S-a gandit pentru o clipa ca ar fi putut sa fie rea si sa o trimita la cea mai apropiata benzinarie (mol)... Dar n-a facut-o. Tipa i-a multumit si fiecare a plecat mai departe.
Se tot gandea... "Eu cand ma duc undeva unde n-am mai fost, ma holbez putin la o harta a locului intai. Exista internet, daca nu exista d-ala, exista pagini auzii aurii, daca nu-i nici cartoaia aia, exista harta la gaura de metrou. Cumva, harti se gasesc. Si cand am fost in Cluj la Maiden stiam al dracului de bine pe unde ma gaseam, pe unde trebuia sa o iau... si nu mai fusesem niciodata pe acolo."
Si apoi a pocnit-o alta intrebare... "Da' de ce? De ce m-a intrebat pe pe mine?" Era imbracata asa, minus caciula si fularul. Si cu o bluza subtirica, nu cu un pulover de lana. Nu era machiata. Si apoi i-au picat ochii pe punga de la Starbucks. De-aia.
PS - Asta ca sa nu se trezeasca unii prea destepti (and too smart to take a look at the tags to understand that this was meant to be something light). Orice comentariu care zice ceva cum ca as fi bagat aluzii la epurari etnice zboara. Singurul motiv pentru care am mentionat Bolzano a fost mumificatu'.
PS#2 - Orice asemanare cu personaje reale este impur (sau im-axion) 37% neintentionata. Ah, da, macar negresa aia a fost delicioasa dupa 1 minut la microunde, timp in care caramelul s-a topit, a insiropat-o si incalzit-o in intregime.
PS#3 - Special thanks. Because YouTube embeds don't go over elements with position:fixed anymore.
Zoom TV. Ala care e la metrou din septembrie 2008. O girafa cu limba scoasa. "Girafa este singurul mamifer care poate ajunge cu limba in ureche. Lungimea limbii poate depasi 50 de centimetri." Mi s-a parut simpatica girafa aia. Tati vine maine. Cu trenu' de data asta. Pacat ca n-are o girafa. Sa vina cu girafa. Cica girafa poate sa alerge cu pana la 56 de kilometri la ora. Trenurile de la noi nu prind viteza asta. Uneori nu prind nici viteza cu care merge girafa - 10 kilometri la ora. Mda. E clar. Prea mult Jules Verne in capu' meu. L'Étoile du sud. Aia e cartea. Dar daca incerc sa vizualizez cum s-ar urca tati pe girafa si ar depasi trenu'... nu prea merge. O ia razna imaginatia si iese ceva tragicomic. Tati e de-abia cat cracii girafei (serios, chiar atat de sus incepe cutia principala a girafei). Arunca peste girafa o greutate legata cu o sfoara. Greutatea aia il trage in sus pana pe spatele girafei. Din pacate, spatele girafei e in panta rau de tot si dupa aia aluneca. Buf! Scuze, tati, eu chiar n-am vrut sa faci buf, da' a luat-o razna imaginatia mea.
L-am sunat sa-i spun ca-i trebuia o girafa. S-a abtinut sa ma intrebe daca sunt normala la cap. Probabil pentru ca a avut peste 26 de ani la dispozitie ca sa se convinga ca nu-s.
E-mailu' meu nu mai merge in iad. Am trecut de 666 necitite. 6 noi azi cand m-am intors. E, cum draci carliontati? 6 in vreo doua ore? Eh, uite ca se poate. Ce dragut ca unii isi amintesc de existenta mea. Chiar si atunci cand eu o ignor pe a lor si nu citesc ce-mi scriu. Cea mai interesanta chestie din alea 6 era newsletteru' de la National Geographic. Play the zebra migration game! Nu prea joc eu jocuri. Uneori Tom and Jerry Refrige-raiders. Sau mai e un puzzle absolut genial de la National Geographic - reuseste cineva sa scoata sub 3 minute? Sau fruitix sau bubblix. Revenind, un joc cu migratia zebrelor? Ba, da' zebrele nu erau ceva rude de girafe? Ceva mai mici, sa poti sa le incaleci? Hai ca acum imi vin idei de calarit dungate...
Am aflat in sfarsit adevarul. Noi, dinozaurii, am fost inventati de Institutul Geologic al Romaniei. Dovada: au participat cu un dinozaur la salonul "Inventica" (romexpo). Ceea ce-i face pe inventatorii de acolo al dracului de batrani. Is pe aici de pe la jumatatea triasicului.
Nu stiu sa joc carti. Au mai incercat unii sa ma invete. Am uitat repede. N-am avut niciodata carti de joc in adevaratul sens al cuvantului. Doar unele cu animale de pe diferite continente, cu pozele lor, cu informatii despre fiecare. Nu prea am stiut eu niciodata ce sa fac cu ele. Doar sa ma holbez la poze, sa citesc ce scrie pe ele. Si sa construiesc castele din ele. Castele din carti de joc. Mult mai greu de construit decat alea din aer de care zicea nenea Ibsen. ("Castles in the air - they are so easy to take refuge in. And so easy to build too.")
Eu ar trebui sa stiu asta. Al dracului de bine. O fac de fiecare data cand ies in oras. Fiecare iesire aduce frustrari.
Am vazut multe ambulante ieri. Si multi oameni idioti si nesimtiti. Cat de dobitoc sa fii sa o iei la fuga ca sa traversezi strada cand nu e inca verde pentru pietoni si vine in goana o ambulanta? Si cat de nesimtit sa fii sa tai calea ambulantei in intersectie? La dracu', sunt cateva secunde! Tu nu mori, da' poate pentru viata aluia care e inauntru conteaza secundele alea.
Am aflat o chestie legata de tichetele cora. Nu poti plati (domnu' cu afisu', trebuia sa scriu platii?) cu un tichet daca valoarea cumparaturilor nu este strict mai mare decat valoarea tichetului. Mi-a picat fisa de-abia dupa ce am plecat, fara tichet, bineinteles, care era sensul acelui "imi spune ca e valoarea prea mare" al casierei. Tichetul ala valora exact cat aveam de plata. Ah, da, era calcare de picioare pe acolo. Asta fiind si motivul pentru care m-am simtit vinovata ca n-a mers. Ma lasase un om in fata lui ca n-aveam mare lucru. Dar... s-a intamplat ce s-a intamplat. Tipa de la casa a vrut sa mai incerce, pusese mana pe telefon. Eu i-am zis s-o lase balta, asta e, i-am aratat coada din spate si m-am carat. Nu pot spune ca mi-a pasat prea tare ca am plecat de acolo si fara mancare si fara tichet. M-am simtit mai prost cand mi-am dat seama ca am vopsea pe hanorac. Da, eu inca umblu in tricou si hanorac pe vremea asta. Pentru ca n-am chef de haina de iarna.
