... din comentarii.

Varianta preferata: Gravatar (Globally recognized avatar). Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba: exista gravatar.com, unde iti poti face cont - in linii mari e ceva de genu' le dai adresa de e-mail cu care comentezi pe bloguri, iti setezi un nume de utilizator, o parola, iti uploadezi o imagine pe care vrei sa o vezi langa comentariile pe care le lasi. Si cam asta este! Uneori...

Daaar... blogspot nu cere adresa de e-mail pentru comentarii. De ce este importanta chestia asta? Pentru ca toata dracovenia asta cu gravataru' se bazeaza pe adresa de e-mail.

Ideea este cretin de simpla. Si o sa o explic cu imagini. Pentru ca, dupa cum spunea un fost prof de mate de-al lui tati (liceul Balcescu din Braila)... "figura mare si clara il desteapta pe roman". Sper ca sunteti romani. Alfel, articolul asta tradus cu Google Translate o sa va dea dureri de burta... de la atata ras. Sincer, cand sunt deprimata imi traduc postarile de blog cu Google Translate - e cea mai buna pastila de ras.

Revenind, hai sa vedem cum stau lucrurile. Pentru exemplificare, se ia un comentariu de-al meu, se da click dreapta pe poza si apare un meniu. Ca in poza din stanga. Se da click pe Open image in new tab si... tadaaa! In noul tab proaspat deschis, sus in address bar se poate vedea cam ce se se vede in imaginea de mai jos:

shopping

Magazinu' #1. In geam are afis mare cu programu'.
Luni-Vineri: 7-21
Buuun. Ajunge brontozaurelu' acolo la ora 19:51. Doar ca este deja inchis! Asa ca brontozaurelu' trebuie sa se care iar pana acolo a doua zi dimineata.

Magazinu' #2. Si brontozaurelu' cere...
"O cutie cu bomboane cu lichior de portocale... cu Cointreau..." in timp ce se intreaba "hmmm, oare face legatura intre cum se scrie si cum se pronunta?"
"Cu Cointreau nu mai am..."
"Si atunci de ce mama dracului mai sunt expuse?" dar n-o spune cu voce tare...

Magazinu' #3. Brontozaurelu' ajunge cu cosu' la casa, il pune sus, tipu' se apuca sa scaneze si incearca sa fie amuzant comentand chestiile cumparate. Brontozaurelu' maraie in gand - i-ar crapa capu' daca ar putea.
"I'm not friendly, I'm not sociable, I'm not talkative, so don't even dare to try to be funny!" latra brontozaurelu' in gand si blocheaza orice sunet din exterior in timp ce scoate cardu' si i-l da tipului, tasteaza un PIN si se apuca sa-si umple ghiozdanu' (deh, cumparaturi pe o saptamana...).
"Fonduri insuficiente."
"..." - does not compute! Brontozaurelu' stie al dracului de bine ca ar trebui sa aiba fonduri mai mult decat suficiente. Injura timpu' pe care il pierde in felu' asta, scoate cumparaturile din ghiozdan si se intoarce pe calcaie sa plece. Doar ca...

"E ultima data..."

Ultima data cand te mai atingi de alcool. Ultima data cand pui tigara in gura. Ultima data cand mai amani sa faci ceva ce ar fi trebuit sa fi facut deja. Ultima data cand te indopi inainte sa iti spui mars la cura. Ultima data cand spargi iar toate economiile ca sa cumperi ceva ce nu-ti poti permite. Ultima data cand minti pentru ca ti-e frica de consecinte. Ultima data cand copiezi la un examen. Ultima data cand saruti desi ai vrea sa te rupi. Ultima data...

Ultima data... trebuie sa fie ceva memorabil, ceva mare. Si ajungi sa mergi prea departe. Si apoi iti doresti cu disperare sa ai un buton de "undo" si pentru actiunile tale din viata reala.

Duminica le-am auzit si eu pentru prima data pe anul asta. Colindele din magazine. Cica am fost sa-mi iau chestii din banii primiti de mos. Mosu' ala mic, Nicolae pe numele lui. Aveam in creier o geaca de piele si niste dulciuri. Si in creier au ramas.

Am ajuns la geaca si mi-am dat seama ca nu prea imi mai place, nu e piele adevarata, are bureti pe umeri si eu detest asta... plus ca e si aproape 200 lei, deci mai scumpa decat retinusem eu ca ar fi. Asa ca m-am razgandit. Si dintre muntii de chestii dulci din magazin iar nu m-a mai tentat nimic, in afara de o tabletuta care s-a dovedit a nu fi nici macar ciocolata pana la urma. Pentru ca ciocolata adevarata se topeste pe degete. Asta nu s-a topit absolut deloc nici dupa 35 de minute! Da, sunt suficient de tampita incat sa stau cu bucatica in mana timp de 35 de minute sa vad daca se topeste...

Daca cineva vrea sa ma ia la palme dupa postarea asta, sa faca bine sa-si ia numar de ordine.

In ultima vreme mi s-au tot intamplat chestii. Chestii bune. Pe stilul "pica para malaiata...". Efortul meu a fost zero sau minim. Nici macar nu m-a durut sa trag de mine sa fac ceva cat de cat decent, dar in jumatate din cazuri am avut un noroc nu chior, ci orb de-a binelea si in celelalte cazuri se pare ca standardele altora sunt plasate mult mai jos decat ale mele.

Ah, pana si recenzarea in cazul meu a mers rapid si fara incidente. Singurele chestii la care m-am scarpinat in cap au fost geamurile (care-s unele termopan, altele lemn, deci ce trecem pana la urma?) si situatia mea curenta care nu-i nici de inainte de primul loc de munca, nici de somera ci de "in test". Iar tanti a fost foarte amabila, foarte fericita sa ma vada, ca cica in afara de mine mai avea de recenzat doua apartamente si gata! Mai auzisem de trei ori soneria in ultima saptamana, da' pana sa ajung la usa nu mai era nimeni. Probabil ca tanti s-o fi miscat din fata usii cu aceeasi rapiditate cu care a completat formularele. Nu ma plang, ar fi chiar aiurea sa ma plang ca a fost eficienta.

... decat sa astept!

Sa stiu ca eu mi-am facut partea mea si nu mai pot face nimic. Ca indiferent de cate presiuni as face (amuzant... sunt prea timida si prea orgolioasa ca sa fac presiuni in mod direct, asa ca ajung la diverse strategii complicate, la plantat zvonuri despre situatii care ar putea urgenta o decizie), n-o sa se schimbe nimic cel putin pentru o vreme, n-o sa se ia o decizie prea curand. Si ma arde sa fac pasul urmator, dar pana nu se ia o decizie, nu stiu unde as putea sa calc. Si daca nu rezist si nerabdarea ma impinge totusi sa fac pasul... pot foarte bine sa calc in gol. De obicei nu imi pasa, de obicei fac pasul. Daca se termina cu o cazatura si julituri nu conteaza, imi revin si nimeni nu afla. Insa de data asta... daca se termina cu o cazatura, o sa fie in fata altora. Si o sa fiu criticata pentru imprudenta. Si as putea sa-mi pierd libertatea de a mai face pasi in orb pe viitor...

Au cazut de pe birou...

Nu stiu exact ce se vrea a fi asta. Poate un fel de explicatie pe care nici macar n-o datorez nimanui. Probabil ca voi mai scrie macar o vreme. Despre muzici, desene, programare, astronomie, desene... la dracu', asta am scris deja... Dar nu va mai fi un blog.

In fine... in caz ca existau oameni curiosi, ideea asta nu tine. Testata azi. Mdeah, tot in mijlocul zilei, tot pe bulevard, eu tot nemachiata, tot fara haine stramte/ in culori stridente. Aceeasi poveste, doar alti idioti. Cinci sau sase, nici nu mai stiu. Mda, atat de atenta eram la ei... Din pacate, ei au fost un pic mai atenti.

Detest sa-mi fac planuri care depind de altii si sa se schimbe totul in ultimul moment. Pentru ca in astfel de situatii eu dau dracului totul. Nu-mi trebuie mai tarziu, imi trebuie acum, sau deloc.

Tocmai am aruncat la gunoi un pepene rosu. Pentru ca am primit mancare de la ai mei. Si trebuie s-o mananc pe aia. Asta in timp ce as vrea sa mananc pepene, pentru ca ador pepenele rosu. Dar nu m-am mai atins de asa ceva deloc anul asta. Si cred ca nici anul trecut.

Nu mi-am dorit decat sa fiu lasata in pace.

Insa cumva, mereu se leaga cretini de mine. Daca sunt in fusta/ fusta pantalon, comentarii referitoare la craci. Daca sunt in tricou si pantaloni scurti, comentarii sportive. Nu conteaza ca e vorba de un tricou negru cat cortu' cu o trupa iubitoare de corpsepaint pe el. Daca sunt in blugi si camasa/ haina de blugi, invitatii sa ma dezbrac, ca doar e cald.

Azi s-a intamplat iar. "Nu vii la un fotbal? La un tenis? La un penis?" Si asa mi-am dorit sa o dau dracului de inghetata. Sa arunc cu ea in ei. Nu conteaza in care. In oricare din cei trei. Sa stric o freza, sa murdaresc un tricou...

Adica inca un fel de "vedem ce vrem"/ "lucrurile nu stau asa cum ne-am imagina ca ar sta"/ "trecem ceea ce vedem prin filtrul propriilor noastre idei, convingeri..." - bla-bla-uri din astea...

Vrabiile mananca si... prajituri cu ciocolata! Azi. Mos la mai putin de jumatate de metru spre stanga. Cu o prajitura cu ciocolata in mana. Din care tot rupea bucatele pe care le arunca pe jos. Exact, pentru vrabie. Care, da, le manca. Nu m-as fi asteptat la asta...

Luni. Vant, nori. Si eu am iesit sa-mi iau oua si peste (ton, in caz ca se intreaba cineva)...

Cred ca e si un banc cu un individ care isi doreste sa castige la loto da' nu-si cumpara niciodata bilet. Nu-l tin minte, mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe alta.

Acum nici doua saptamani imi facea cu ochiul un concurs organizat pe un blog. Premiul fiind unul foarte tentant pentru mine, nu din cauza valorii (maxim 7 lei), ci din cauza faptului ca eu nu pot cumpara asa ceva din tara asta. Ma rog, singura versiune importata e una de acum doi ani si pe mine ma intereseaza doar cea scoasa in vara anului asta. Si nu, Romania nu exista pentru ei cand vine vorba de comenzi online.

Insa nu m-am bagat. Din cauza modalitatii de desfasurare a concursului: follow pe twitter si retweet toate ciripelile omului. Iar eu am o problema cu faptul ca omu' da de sase ori pe zi (am numarat!) link la unul si acelasi articol de pe blog. Pe limba mea, asta se cheama spam (o singura data e suficient, hai sa zicem ca de doua ori e acceptabil, de trei sau mai multe ori e de prost gust) si as fi chiar nesimtita daca le-as face eu asta celor care ma urmaresc. Asa ca nu!

Si cred ca tocmai am reusit (pentru prima data dupa mai bine de trei ani de cand aberez pe net) sa gasesc un titlu potrivit pentru o postare de blog. Al dracului de potrivit chiar.

Am fost la concertul Scorpions. Pentru cine (draci carliontati, scrisesem initial 5) nu stie, Scorpions sunt o trupa cu cinci membri. Pe langa aia trei nemti care exista cu trupa dinainte sa ma nasc eu si tobaru' care li s-a alaturat pe vremea cand brontozaurelu' era inca un copil spalat pe creier, crescut intr-o casa in care nu se asculta nici un fel de muzica, o casa in care ceva in genul You and I era catalogat drept "muzica zapacita", plus trecut prin niste ore la scoala in care muzica rock era prezentata drept satanista, sursa tuturor relelor, bla, bla (culmea, prima trupa prezentata era Queen... don't even ask)... asaaa... deci, reluand, pe langa astia patru binecunoscuti, in trupa mai exista de vreo sapte ani un polonez al carui nume inca nu stiu cum se pronunta. Cred ca stiu sa-l scriu, dar cu 'l' si 'a' normal, ca altfel nu stiu de unde sa iau caracterele alea... excluzand copy-paste de pe un alt site. Asa, si? De ce simt nevoia sa-l mentionez? Pai...

N-am murit. Precizare probabil inutila din moment ce se vede ca tocmai am mai pus o postare pe blog. N-am crezut ca o sa vina vreodata ziua asta. Sa am nu stiu cate postari incepute, abandonate apoi de oboseala, lipsa de chef sau dintr-un alt motiv, dar pe care as vrea totusi sa le termin intr-o zi si sa le pun pe blog.

Dar intre timp, ma apuc de o alta. Nu stiu ce demon ma poseda uneori.

Pentru ca cineva s-a gandit sa puna o muzica ritmata. Da, la ora 2:14. Asta in timp ce degetelele mele se jucau cu niste folii in care au fost niste bomboane de cioco cu crema de fructe asteptand cu nerabdare rezultatul meciului dintre cei doi neuroni pe care ii am in dotare. Unu' din ei spune "daca nu ti-e somn, nu mai incerca sa adormi si fa dracului ceva util!" celalalt spune "poate ca ar trebui sa sapi putin pe sub patura dupa somnul ala, ca totusi n-ai dormit nici in noaptea de joi spre vineri, nici in cea de vineri spre sambata..." Asa ca s-a ajuns la cearta, apoi la paruiala dupa ce primu' a inceput sa-l traga de dendrite pe al doilea. Si acum astept rezultatul: care il omoara pe care?

Nu, n-o sa le bat in teava. Mi se pare un gest urat, ii deranjeaza si pe cei care nu au nici o vina. Daca am fost vreodata de acord cu asa ceva, imi pare rau. Desi nu prea cred. Eu am alt obicei prost. Sa raspund tot cu muzica data la maxim. Preferabil Witchery sau Gorgoroth sau mai vad eu ce...

Imi atrag mereu atentia. Oriunde, oricand. Imi place sa-i privesc. Just like King Haggard enjoyed watching the unicorns...

Mizerie. Peste tot prin Bucuresti. Trotuare pline de cacat. Produs de oameni sau de javre. O gaina moarta, aruncata probabil de un pensionar iubitor de animale, la marginea unui gard dincolo de care erau niste chestii care s-ar dori a fi caini. Probabil chiar ar fi caini, daca ar avea numarul corespunzator de picioare/ ochi si daca n-ar avea blana doar pe alocuri.

Acum trei saptamani. Inca un dezastru in bucatarie. Sirop de ciocolata de data asta

Azi. Mi-a luat cateva ore ca sa ma pocneasca. "Wow, that was close!" Un fel de nu e foarte in regula, mai ales ca urmatoarele doua zile, poate chiar si duminica vor fi infernale. Dar ma ingrozesc gandindu-ma... brrr, as fi putut sa fac o mare tampenie!

Pe hartie e totul in regula. In creierul meu nu e. Deloc. Sunt foarte agitata. As vrea sa lucrez acum. Mi-am promis ca o sa-i fac un cadou unui fost profesor. Un programel care sa explice grafic, pas cu pas, un algoritm. E inceput. Bine, e mai mult decat inceput. Mai am de lucru doar la interfata, sa setez culori diferite pentru celulele tabelului in functie de decizia luata la fiecare pas si sa fac sa se afiseze calculele pentru fiecare pas si in fereastra, nu doar in consola.

Genial titlul, stiu, dar nu gasesc cuvantul, nici macar in engleza. Ar fi ceva asemanator cu "dissonance," dar nu chiar la fel.

Am starea aia de stiu ca, in ultimele doua zile, in ciuda nervilor, in ciuda a tot ce am vazut ca nu merge cum am planificat... am facut, la fiecare pas, ceea ce era mai bine pentru mine si ar trebui sa ma ajute. Sa ies din starea asta. Sa imi gasesc de lucru. Sa evit sa ma simt iar ca un sobolan prins in cursa.

[Updated, because yesterday I was sloppy and I didn't care about formatting and being coherent. On second thought, I'm never able to be coherent...]

Ar trebui sa fie dulci, insa de fiecare data imi lasa un gust amar. Acum patru ore eram intr-o stare buna. Probabil cele mai bune momente ale lunii asteia. Si apoi... Hell broke loose.

Pe dracu'... Si, daca incerc sa-mi amintesc aniversarile cu adevarat fericite... pot sa numar trei. 2001, 17 ani. Pentru ca speram. 2004, 20 ani. Pentru ca eram. 2009, 25 ani. Pentru ca aveam. Nu mai am, nu mai sunt, nu mai sper.

Sau cum sa arunci la ghena 400 lei. Sau cum ce naste din inginer soareci mananca... Aaa, scuze, asta ultima chiar n-are sens, nu? Sa incercam iar. Ce naste din inginer are chef de experimente practice idioate, periculoase si costisitoare in laboratorul improvizat din camera proprie.

Cineva a avut o idee. Si o proasta a vazut verde, ba nu, albastru, ca bancnotele noastre de 100 sunt albastre, in fata ochilor si a promis ca o pune ea in practica. Pana la o anumita data si o anumita ora.